Hub independent de cultură urbană și literatură

CLAUDIA MIHAI

Clinchet

Tropăitul albastru al şoaptei tale
Mi-e săgeată şi scut.
Spală-ţi geana tăioasă
Pe cordul meu deschis
Şi taci…

Stingere

Mâna-mi stearpă de tine
Agonizează, întinsă
Pasul flămând de chemare
Îşi încalţă nemersul tăcut.
Umbra-mi firavă îşi pipăie coastele de haos şi
Se-neacă în abisul de lumină.

Degetele-mi apun, împreunate, pe pieptul fierbândei iluzii.
Aruncă-mi ultimul bulgăre din aroma ta
Şi pleacă…

Şoaptă

Îmi umbli desculţ prin zâmbet,
Şi totul cade, şi totul apă,
Şi totuşi ninge, şi totul crapă…

Reflectare

Palid îmi e gândul şi de el răsună
Paşii mei pe strada sufletului tău
Îmi port geana senină şi naivă
La trap, peste ochiul tău ateu

Mâna ta şopteşte, ca pe-o rugăciune,
Poeme presate în ierbare mute,
Glasul tău slab, vânăt, încă mai adună
Cioburi sângerânde ale vreunui zeu.