REXPUBLICA

Viorel Dodan

Zi de vară toridă în Bărăgan. În depărtare, pe câmpul pârjolit, căldura naște miraje precum în Sahara… Din când în când, câte un ciulin se rostogolește peste drumul județean peticit cu asfalt primăvara și toamna…
Nea Sandu, mic întreprinzător, proprietar de magazin sătesc cu de toate, stă pe scaun la umbra corocodușului de la intrare și-și șterge de zor transpirația abundentă… Sache, câinele lui, stă tolănit mai încolo, cu limba scoasă… Nea Sandu își face mâna streașină la ochi și se uită în lungul uliței prăfuite, de unde apar trei siluete tremurânde din valurile de căldură, acea ,,apa morților” cum e cunoscută în Bărăgan…
– Hait! zise nea Sandu. Cine-or mai fi și ăștia?
Cele trei siluete se apropie și nea Sandu își dă seama că, parcă l-ar cunoaște pe unul dintre ei…
– Bună ziua, bre! zice unul dintre ei, sprijinindu-se de stâlpul porții.
– Bună ziua! zice nea Sandu, uitându-se la ei bănuitor.
– Nu ne mai cunoști, bre? întreabă al doilea.
– Eeei, parcă-parcă pe matale te-aș cunoaște, da’ nu știu de unde să te iau! zise nea Sandu cercetându-i în continuare cu privirea. De-ai cui sunteți, mă, băieți?
– Nu suntem de-aci din sat, bre! Suntem de la oraș! De la ANAF!… Io sunt inspectoru’ Bunea, el e Răuț și ălălalt e Urâtu’…
– Aha! Să fiți sănătoși! De la ANAF?!… Ce-i ăla? N-am auzit! zise nea Sandu dându-și pălăria pe spate să-i vadă mai bine.
– De la Fisc, bre!…
– Aaaa, păi, ziceți, bre așa! Știam io că vă cunosc, da’ nu știam de unde!… Matale n-ai mai venit azi-primăvară p-acilea?…
– Ba da! Ei, vezi că ți-aduci aminte?…
– Mi-aduc aminte! Cum să nu-mi aduc?… Da’ acuma de ce umblați câteștrei?…
– Așa trebe, bre! Avem și pistoale! zise mândru Urâtu’, fluturându-i arma pe sub nas lui nea Sandu.
Sache tresări din leneveala lui și se trase temător sub o canapea, privindu-i curios pe cei trei de acolo…
– ’r-ai al dracu’ Sache, puturosule! zise nea Sandu. În nădejdea ta, mă mânca lupii până acuma! Te sperii mai tare ca mine, janghinosule! Nici de lătrat nu mai ești în stare!…
– Bă, Urâtule, bagă pistolu’ la loc, că sperii lumea! zise Bunea, care părea mai înțelept dintre cei trei.
– Aoleu! zise nea Sandu. Da’ ce făceți, bre cu rivolveru’ ăla? Vă apărați de câini?… Că, iote, pă Sache al meu l-ați speriat! Hă, hă!…
– Lasă, bre! Am venit în control! Să ne arăți actele firmei! Să vedem ce profit ai realizat…
– Săr’na!… Săr’na , nea Sandule! M-a trimis mama să-mi dai o pungă de pufuleți! zise Ionuț un băiețel care stătea în capătul uliței… Ciufulit, desculț și numai în niște pantaloni scurți, strângea niște bani în mână…
– Zău, mă? Da’ de ce n-a venit mă-ta? S-o mai văz și io… Hă, hă!
– Face mâncare, bre! Da’ am venit io, că-s băiat mare și știu să număr banii! zise Ionuț, mândru.
– Cu ce face mâncare, mă? Cu pufuleți? Hă, hă! zise nea Sandu râzând și cu ochii la cei trei musafiri.
– Nu, bre! Pufuleții-i mănânc io! zise Ionuț, trăgând cu coada ochiului la tocurile pistoalelor celor trei
– Bine, mă! Na, pufuleții! Ia și două bomboane de coalea!… Data viitoare să vie mă-ta-ncoa’!
– Săr’na, nea Sandule! Ionuț o zbughi pe ușă, stârnind praful în urma lui.
Cei trei se așezară la masa de sub corcoduș, iar Sache îi privi cu reproș că-l deranjează și de la acel loc, dar se mută plictisit mai încolo… Bunea își scoase pistolul cu toc cu tot și-l puse pe masă, iar ceilalți făcură la fel… Transpirația le curgea de pe frunte și cămășile li se lipiseră de corpurile lor rotunde, cu burți în curs de formare…
– Nea Sandule, până aduci matale actele-alea, nu ne dai o apă rece?
– Dau, cum să nu dau? De care să fie? Plată sau milenară de-aia?…
– De care-o fi, rece să fie!…
– Acuș! zise nea Sandu grăbindu-se către frigider…. Gata! A venit și apa!… Și nește păhăruțe de-astea unice!… Aoleu! Bre, parcă sunteți din filme de-alea americănești, cu pistoalele alea pă masă!… Are și gloanțe-n ele, sau e numa’ așa de speriat câinii?… Hă, hă!
– Are, bre! Iote! Are șase gloanțe! zise Urâtu’, cel mai scund și mai urât dintre ei.
– Bă, tâmpitule! zise Bunea. Ce ți-am zis io, să nu umbli la el?!… Bagă-l înapoi în toc, idiotule! Mai faci dracului și vreo prostie!…
– Stați, șefu’ că i-am arătat lu’ om, să nu crează că e de jucărie!…
– Șefu’ dați-mi voie să-i trag una-n freză!… De tâmpit ce e! zise Răuț, aruncându-i o privire cruntă ,,pistolarului”…
Nea Sandu apare cu un dosar voluminos din care ieșeau în dezordine tot felul de facturi și alte hârtii și le aruncă pe masă, în fața celor trei.
– Na, bre! Astea e toate!
– Mdea! zise Bunea. Da’ știi că putem să te acuzăm de evaziune fiscală, nu?!… Că ai făcut-o sub ochii noștri! Știi?…
– Ei, draci! zise nea Sandu. Ce-i aia, bre? Și pă ce motiv să m-acuzați?!… Ce-am făcut?!
Ceilalți doi își mângâiau pistoalele cu un rânjet sarcastic…
– Ce-ai făcut? continuă ,,cel bun”. Nu știi ce-ai făcut?!… Iote, mă, nu știe ce-a făcut! zise el întorcându-se către ceilalți doi.
– He, he! rânjiră ei.
Nea Sandu îi privea încurcat.
– Păi, a venit copchilu’ ăla să-i dai pufuleți, da?
– Da!
– Și i-ai dat, da?
– Păi, n-ați văzut că i-am dat? Io mă bucuram mai mult să-i dau lu’ mă-sa, da’… asta e, acuma! Nu poți să le ai pă toate-n veață! Hă, hă!… Și nea Sandu le făcu cu ochiul, complice…
– Ei, lasă, lasă! I-ai dat pufuleți și două bomoboane, da’ nu i-ai dat bon de casă! N-ai bătut în casă!… Ei? Ce zici de asta? Cum se numește treaba asta?!… Aud?!
Ca la un semn, ,,musafirii”se lăsară pe spate, rezemându-se de spătarul canapelei, mângâindu-și burțile și privindu-l cu un aer victorios pe ,,infractor”…
– Te-am prins! Este?!… zise Bunea, fixându-l cu privirea pe bietul om.
– Hoțule! sări și Urâtu’.
– Pușcăria te mănâncă, mă! țipă Răuț.
Nea Sandu își dădu pălăria pe spate, scoase un scaun dinăutru și se așeză în fața celor trei, privindu-i fără să scoată o vorbă.
La un moment dat, Bunea se aplecă peste masă și cu un zâmbet larg, zise:
– Daaar, pentru că noi suntem băieți buuuni… și nu vrem să-ți facem necazuuuri… vrem să ne-nțelegem cumvaaa! și-i făcu cu ochiul lui nea Sandu.
Ceilalți doi se aplecară și ei peste masă, zâmbind complice…
Nea Sandu se scărpină după ceafă și-și puse pălăria pe masă.
– Bre, n-auzi, zise el, adresându-se celui ,,bun”. Matale ai mai fost pe la mine, este?
– Da! zise Bunea.
– Și ai găsit fo neregulă atuncișa? Ai plecat nemulțumit de la mine?
– Nu! zise el.
– Io zic așa: ia verificați alde matale actele astea, și dacă e fo treabă, discutăm. Dacă nu, zic să ne vedem fiștecare de drumu’ lui! E bine-așa?
Inspectorii se uitară unii la alții și părea că se înțeleseseră din priviri. Traseră dosarul cu acte către ei și îl deschiseră… Tocmai atunci, un vârtej se stârni din senin pe uliță și, ridicând praful, trecu peste masă, împrăștiind toate actele lui nea Sandu. Facturi, chitanțe și tot ce mai era în dosar s-au împrăștiat care-ncotro, zburând peste uliță, peste gardurile vecinilor… Cei trei lasă pistoalele pe masă și fug după hârtiile zburătăcite de vânt… Nea Sandu rămase liniștit pe scaunul lui privind amuzat cum se chinuiau cei trei să adune actele…
– Vedeți că au căzut nește acte și în curte la vecinu’ Ciripoi! zise el. Și la țața Gherghina de peste drum! Iote, și una coloșa în salcâmu’ lu’ Scaiete…
Într-un târziu, inspectorii se-ntoarseră la masă, gâfâîind, transpirați, fiecare având în mâini hârtii mototolite, ce-au apucat să prindă… Când se liniștiră, îl văzură pe nea Sandu jucându-se cu unul dintre pistoale, pe care-l scosese din toc, uitându-se curios la el.
– Bre, n-auzi! Lasă-l jos! Dă-l încoa’! zise temător Bunea.
– Da’ de ce, bre?! Stai, oleacă, să văz și io cum arată!… Ori, ți-o fi frică, te pomenești! zise nea Sandu, mutând pistolul dintr-o mână în cealaltă.
– Hai, bre, dă-l încoa’! zise și Urâtu’.
– Lasă, bre, că nu-i fac nimica! Mă uit și io la el, până verificați alde matale toate actele-alea!
– Dă-le dracu’ de acte! Dă pistolu-ncoa’! zise Bunea, întinzând mâna peste masă.
– Păiiii… parcă mă băgați la pușcărie pentru… de-aia evazare… eviziune… fiscală! Că n-am bătut pufuleții-n casă… bomboanele… alea!
– Nu e, bre! Gata! Am verificat! Ești bine cu actele!
– Zăăău?… Bre, ați verificat tot?… Că io nu vreau să intru la pușcărie pentru…
– Da, bre! E bine! E foarte bine! Dă pistolu’!
– Io știu?!… Da’ dacă ziceți alde matale că e bine… Da’ până să vă dau io pistolu’ și să plecați dracului de la mine și să nu vă mai prind p-aicea, vreau să vă spui ceva!…
– Hai, zi mai repede, să plecăm și noi, că ne-o fi de azi dimineață!…
– Ia ziceți dumneavoastră, ce-ați învățat acilea la mine?
– Hai, bre, ne iei și la mișto, acuma? Mai faci și școală cu noi?
– Bre, ziceți ce-ați învățat de-acilea! zise nea Sandu îndreptând ca din întâmplare pistolul către ei. Aceștia se uitară speriați unul la altul și ridicară din umeri.
– Nu știm, bre! Ce trebuia să învățăm?
– A, nu știți? Păi, degeaba aveți școală multă, dacă n-ați învățat nimca!
– Zi matale, na!
– Măi, băieții lu’ tata, mă! Pi, voi credeți că dacă veniți cu pistoalele în control speriați pă cineva? Voi n-ați văzut că nici Sache-al meu nu s-a speriat de pistoalele voastre?!… Și veniți cu ele la mine, la amărâta asta de cârciumă ca să mă prindeți că fur?! Păi, io nu m-am speriat, mă! Da’ credeți că și ăia care fură miliarde se sperie de pistoalele voastre?! Ia mergeți și la ei, și vedeți dacă se sperie!… Și n-ați văzut ce semn v-a dat Dumnezeu, de v-a împrăștiat toate alea? E semn că se-alege prafu’ de tot, mă! Cu toate armele voastre cu tot!…
– Hai, bre, că am înțeles! Dă-ne pistolu’ să plecăm!
– Neah! Neah! Mai întâi dați 3 lei!
– Cee?! Pentru ce?
– Păi, apa cine-o plătește?…
– Hai, bree!
– Niciun ,,hai bre”! Trei lei și vă bat și-n casă… vă dau și bon! Că așa trebuie! Să fim corecți cu dările către stat! Că plătim de bunăvoie, nu cu pistolu’ la cap!
Răuț scoase portofelul și-i dădu cei trei lei, mormăind ceva ca pentru el. Nea Sandu bătu în casă, îi întinse bonul fiscal, apoi zise:
– Acuma, na și pistolu’!
Bunea, Răuț și Urâtu’ plecară în grabă, iar siluetele lor se pierdură încet în depărtare, în acea ,,apă a morților”, urmăriți de nea Sandu care rămase cu mâna streașină la ochi… Plutind încet, ca venind din cer, o factură se așeză cuminte la picioarele lui nea Sandu. Acesta o luă, o îndreptă cu grijă și o așeză în dosar. Și, uitându-se la restul de hârtii mototolite, spuse:
– Și câte mai sunt de îndreptat în țara asta!…