Rexpublica nr. 3 (2023)
Alles über meinen Vater
1.
Tata se sprijinea de tocul ușii
cu mâinile încrucișate:
˗ Trebuia să fie altceva,
mi-a zis cu fruntea încrețită.
˗ Trebuia, i-am răspuns
umblând printre diagnostice.
˗ Când eram tânăr am înecat
pornirile bune în șodoul Coanei Mari,
așa mi-am înnodat eu cărările,
dar tu să nu faci așa, mi-a zis.
˗ Nu-mi place șodoul.
˗ Știi ce ai de făcut, mi-a ordonat solemn
ca un comandant de vas.
˗ Ce vreau eu, fac,
i-am răspuns salutându-l militărește,
în timp ce ne scufundam.
O rază i-a coborât până la tâmplă,
multe vorbe mute saturau atmosfera.
Priveam amândoi
cum i se umflase cadavrul
după cei doi litri de formol,
venise vremea să-l aruncăm din casă.
2.
Într-o noapte a dat buzna în casă
nemulțumit de mâncare și băutură,
amenințând cu pumnul și bombănind
ca un zilier analfabet.
Nu aveam chef să-l mai văd,
îmi tulburase somnul cu multe explicații tâmpe,
că nu credea în doctori,
că medicamentele îl otrăviseră
sau că obosise nopțile lucrate,
m-am întors pe cealaltă parte
înjurându-mi co-pilotul în căutarea liniștii.
Atunci, ca un copil,
frământându-și mâinile,
a venit în genunchi lângă pat
și mi-a cerut ceva dulce,
o bomboană măcar,
iar a doua zi dimineață,
i-am dat paznicului de la cimitir,
câteva caramele,
când ne-am dus să tămâiem.
3.
Am visat că eram medic
într-un spital cu saloane înalte,
iar el era asistentul meu
și îmi prezenta cazurile:
˗ Acesta vorbește cu Dumnezeu,
uite ce răni are de la scărpinat,
în stânga și-a bătut o idee fixă
în dreapta i-am bătut și noi un cui,
ca să nu mai atârne la fereastră
într-o singură mână.
˗ Ce e rău în a vorbi cu Dumnezeu?
Înseamnă că totuși i se răspunde, nu?
˗ Aici doar eu îmi pun măști și
șușotesc cu Stimabilul Anonim, îmi zise,
apoi am coborât în acvariu
la un ceai de salvie creață
printre gupi și scalari.
4.
˗ Ce cauți la masa lui Odin,
tu, care intrai prin fața rândului
la puii congelați? dar nu mă băga în seamă,
el întreținea Chiorul cu bancurile lui vechi.
˗ Îți mai aduci aminte la cutremur,
când ai fugit cu mine la subțiori?
Dar când îmi făceai penicilină,
iar eu mă scundeam în șifonier
de teama acului?
Nu mi-a fost rușine
că la absolvire ai plâns în hohote,
aveai lacrimile cele mai fericite.
În zadar îi ziceam ce-mi venea în minte,
el rotea în aer ciocanul lui Thor
de parcă ar fi fost al lui.
˗ Ești prieten cu uriașul?
Nu te cred, cum nici
când făceai pe Moș Craciun
nu te credeam.
Era ospățul Walhalei, iar el petrecea cu ei
fără să-i pese, atunci, cu nu știu ce putere m-am răstit:
˗ Să știți, vitejilor, că detesta rockul!
Pe vremuri asculta la pick up Bethoveen și Vivaldi
și nu era duminică fără Sandra sau Modern Talking!
Zeii se priveau nelămuriți șușotind,
iar el se ridică, făcu o plecăciune Chiorului
și cântă gutural în mi minor:
Thunder, I was caught, In the middle of a railroad track…
5.
Odată, ținând în mână o țâță,
mi-am dat seama cât de mult
semăn cu el și cu bătrânii,
încât mi-a fost lehamite de lipsa
de originalitate a genelor,
ori erau o glumă la mâna a treia,
ori o pacoste de familie.
Înainte să se răcească situația,
mi-am jucat cartea pe cinste
și am ieșit pe balcon în curul gol
pentru o gură de smog iute.
Cei trei, veniți de dincolo, mă așteptau să-mi dea note,
moșii veseli îmi arătau
din degete zece cu felicitări,
numai el dădea din cap
arătându-mi cinci.
˗ Cu ce am greșit, mă? l-am întrebat iritat.
Ca și cum l-ar fi ars,
se freca la inelarul drept.
6.
M-a luat de mână și m-a tras după el
într-o clădire cu pereți din dosare prăfuite,
în care am coborât mult și tot spre dreapta,
până am ajuns în fața unor uși strâmbe.
Ne-am oprit și mi-a făcut semn
că acolo se afla pe cine căutam.
˗ Cine să fie? l-am întrebat,
dar el a deschis larg ușile și iată că,
pe un fotoliu ședea înțepenită Coana Mare,
cu fața căscată a pagubă.
˗ Numai pe ea n-o mai vedeam, i-am zis.
˗ Iat-o pe Înfricoșătoare Judecătoare, a spus ceremonial
înclinându-i-se.
˗ Ei, aș! i-am răspuns la mișto.
˗ Nu fi măgar cu Mă-ta Mare! mi-o reteză
gesticulând nervos.
˗ Fă-i mai bine un diazepam pe venă, ca un fiu iubitor, că iar pune de o scenă fatală!
-Și dacă îngheață Iadul?
-Facem altul.
7.
Peste trei ani i-am găsit un pachet cu trei țigarete
pe care i le-am aprins vântului.
Când cea din urmă s-a stins, acesta mi-a șoptit:
să fie primit,
a sărit gardul și a fugit în lume.
Noaptea mi l-a adus tânăr și vesel
cum nu-l văzusem niciodată,
ca într-o fotografie de album
al unei familii fericite.
˗ Așa sunt toți oamenii acolo, mi-a spus.
Înfrigurat. Așa l-am ascultat.
8.
Îl văzusem într-un taxi
privind lumea ca prin vitrină,
au făcut prima la dreapta
și s-au oprit mai încolo.
Când am ajuns la el
zăcea aruncat la marginea drumului,
obosit și palid.
Avea o prăpastie în piept,
care trăgea ca o ușă deschisă de salon.
Venise să i se schimbe inima,
credeam eu și am rămas cu el.
Duhnea a medicamente și a spirt,
iar corbii uitării ciuguleau din trupul lui.
Afurisiții îi aflaseră numele și îl strigau:
Komm raus zum Spielen, Georg Peter!
El răbda mut fiecare mușcătură
și nu ieșea,
era tratamentul de seară.
9.
Eu tăceam, iar vocile nu conteneau:
Cu ghiulul pe degetul cel mic
arăți ca o bulibașă,
bicicleta abia te mai ține,
nu ți-o mai vezi de burtă,
lumea râde de tine,
alți tați sunt mai mișto…
Rușinea se înfileta adânc în mine,
iar el zâmbea îngăduitor:
˗ Așa e în punctul adevărului, îmi zise,
ajungi să simți pe pielea ta toate judecățile.
Primul infarct fusese într-o gardă,
mi se vârâse durerea până în spinare,
eram fără aer și transpiram rece,
atârnam singur la marginea lumii.
Am zis măcar să mai țin un an,
să te văd pe drumul tău,
numai așa, gheara s-a dus încet, încet
și m-am întors acasă pe lângă bicicletă.
Pe furiș, la un an, am trecut
la camera cu fluturi. Viii.
10.
˗ Culege după voia inimii, mi-a zis,
arătându-mi ramurile împovărate de rod,
acum dăruiește-mi fructul grozav
ca pe viața ta la capătul luminii.
Poama crudă mi s-a rupt dintre palme
murmurând verbul care-și pierdea timpul.
Din adevărul sfâșietor el s-a ospătat
pe de-a-ntregul eliberând
cuantele reduse la infinitiv,
moleculele vibrau gigantice
în status postmortem.
Două forme tip, se cumpăneau,
una pentru sămânța sfârșitului,
cealaltă pentru rodul începutului,
corul îngerilor lăuda Facerea,
reîncărcare…
…apoi m-am trezit
pe marginea gropii
cu focul viitorului
în piept.
11.
Era el și nu era,
îl urmam spre un loc rău
fără neoane și aerisire:
˗ Vezi tu hăul acela? Știi ce e acolo jos?
˗ Întunericul?
˗ Acolo se află tot, chiar și vorbele acestea
i se vor alătura, la fel toate imaginile.
Tu îl vezi ca pe un loc, însă el e un punct,
mărunt ca un bob de mac,
greu ca un soare invertit,
neadormit și mereu înfometat,
de va fi mai puternic, tot un punct va fi.
Eu îl țin ferecat acolo,
noaptea îi las umbrele să se furișeze
și cu scârbă să te încerce,
să-și facă și el dreptate.
Biciuie-l și te va ridica peste munți,
Dar te va aștepta sau nu
ca o gură flămândă
la finalul zilelor tale.
Doamne, ce-l invidiam pe tipul acesta,
care le știa pe toate,
tânăr și vesel,
care era el și nu era.