Valentin Mirea-Mișcov
Să nu-ți placă feminismul și feministele înseamnă să trăiești într-o lume în care o femeie n-are dreptul la vot, nu poate candida pentru funcții publice, nu se poate angaja, implicit nu poate câștiga un salariu egal sau concediu de maternitate, nu poate deține proprietăți, nu poate primi educație, nici încheia contracte, nu poate avea drepturi egale într-o căsnicie, nici într-un divorț, ce să mai vorbim de dreptul de a rămâne cu copilul născut de ea în urma unui divorț; nu poate să se integreze social, să ia anticoncepționale, să avorteze, să se protejeze de viol, violență domestică, hărțuire și multe alte lipsuri inumane; înseamnă să nu îți pese de sute de femei lideri, zeci de milioane de femei susținătoare, cu vieți uzate de lupta pentru atât de puțin de obținut: egalitate, respect, iubire de semeni.
Acum ai aflat că rejectând feminismul te teleportezi în glodul medieval, într-o lume „apocaliptică”? Ah, te refereai doar la feministele de astăzi, pentru că acestea exagerează și sunt isterice? Trecând peste faptul că te exprimi imprecis, gândești imprecis, ești educat insuficient, află că, de fiecare dată când niște femei se ridicau cerând respect, revendicându-se ca oameni, niște bărbați, niște politicieni recitau cu o precizie uimitoare aceeași mantră: „exagerează, sunt isterice”, cu același scop de a discredita, cu aceeași aroganță.
Când prin secolul XVI abia începuse să pâlpâie mișcarea feministă în lume, ele erau „isterice” pentru că dintodeauna ceea ce părea pentru bărbatul abuzator zgomot, isterie, pentru femei era suferință, disperare de a-și face nevoile auzite.
Ah, dar dumneata, domnule misogin, ești indignat de existența unor femei care în numele feminismului greșesc. Greșesc, exagerează dovedit? Posibil și de neneglijat, dar asocierea unor picături din ocean cu oceanul însuși te aduce iar în poziția de manipulator care forțează argumente pentru a-și acoperi pornirea viscerală.
Sunt și femei care greșesc în lupta lor pentru egalitate, unele dezvoltă o anumită repulsie față de abuzator încât ajung să se comporte la rândul lor ca abuzatori, altele se află în tabăra feminismului de atât de multă vreme încât, asistând la mârșăviile abuzatorului, conștientizând că se situează de partea bună a moralei, au tendința de a considera bărbații inferiori sau intră într-un fals război al sexelor.
După cum observați, toate aceste ieșiri sunt efecte adverse ale abuzului, urmări ale unei vieți hârșâite de un ocean al abuzului. Ne miră hipersexualizarea unora, reducerea lor la animale sexuale, dar nu ne întrebăm dacă nu cumva acest fel de a fi nu e urmarea fondului abuziv în care au fost nevoite să trăiască până au căzut în capcană și au devenit doar exponentele unui punct de vedere. Așadar, domnule misogin, greșeala unei feministe devine un motiv în plus să te oprești, un bonus al vinovăției tale.
Și, dacă nu mai ești indignat, tot rămâi în dezacord cu „propaganda” feministă, cu problemele feminismului, care-ți par astăzi mici pe lângă cele ale trecutului. Mofturi, așa-i? Sigur că așa e, nu te lași tu cu una cu două. Blonda proastă, nevasta pisăloagă și, în general, femeile, au rămas cele mai savuroase subiecte de făcut mișto la o bere; așa, ca băieții verzi.
Violul, hărțuirea, șantajul unor femei a fost redus de tine la: „lasă că au tăcut până acum și au profitat în carieră”. Nu te-a interesat să afli că în cazul Harvey Weinstein, cel care a stârnit valul de proteste #metoo, femeile violate, hărțuite aveau deja o carieră la acel nivel, că, după eveniment, cele mai multe s-au retras, ori au fost izolate, că banii au fost tot ce au putut unele obține împotriva unui monstru care beneficia de relații, prestigiu, o societate complicitară la abuz și că trauma le-a distrus viețile.
Astăzi, Harvey Weinstein se află în închisoare, dovedit. Misoginul se bucură însă de libertatea de expresie și continuă să numească lipsa drepturilor, o societate care avantajează abuzatorul, suferința, violul, mofturi și descoperirea faptelor – propagandă. „Lasă că au tăcut și au profitat” e semnul că feminismul mai are multe de rezolvat în lumea care a fost mereu convenabilă celor mai mulți bărbați.
Ceea ce nu știi tu, domnule misogin, este că abuzatorii pierd! Timpul nu le este prieten. Pierd constant, adevărat, pe stresul, suferința victimelor. Pierd pentru că rațiunea inovează „bine” și abuzatorii sunt mereu aceiași. Epuizați în exprimări. Ei doar cred că spun pentru prima oară „femeile sunt isterice”, „oamenii de culoare sunt agresivi”.
Exact! I-ați detectat. Ei sunt, cei care cred că te anulează dacă îți indică ieșirile necontrolate ale disperării. Sunt oamenii care se așteaptă de la femeia pe care o violează să tacă.
Doar o vorbă să-ți mai spun
„Femeile există ca deformări naturale sau ca bărbați imperfecți”, spunea Aristotel, filosoful și „părintele logicii”. Nu e de mirare că, același om, prizonier al vremurilor trăite, considera sclavia firească și o norma în Etica Nicomahică.
Wikipedia, cu privirea ei mioapă, ne poate spune că originile misoginismului vin din apariția monoteismului, cel care a pus bazele puternice ale patriarhatului. De parcă monoteismul, cu al său zeu preponderent bărbat, s-a impus de la sine și nu în urma unor raporturi preexistente de putere din teren. Eu aș spune că acolo unde rațiunea nu a făcut ordine, puterea a organizat, a impus. Acolo, la începuturi de drum, puterea domina. N-am să intru în capcana plânsului, puterea a generat mii de ani violență, dar tot mii de ani a generat protecție (o armă te poate ataca, dar și apăra).
Ce vreau să spun e că misoginia a fost un rezultat negativ în urma unor raporturi de putere iscate în loteria dezvoltării biologice umane. Cel mai puternic, mai prezent în obținerea hranei, apărarea familiei, tribului, regatului s-a impus inconștient și asupra aproapelui, acesta fiind de cele mai multe ori femeia cu care întemeia o alianță în folosul instinctelor.
Cel mai puternic s-a întâmplat a fi ceea ce numim bărbatul. Misoginismul nu e un „dat” născocit de ceea ce numim bărbat sau de un zeu, ci un efect advers al puterii, o psihologie remanentă care servea instinctelor pe când rațiunea nu se descurca prea bine în oameni. Așadar (misos, „ură”), (gune, „femeie”) nu e tocmai un cuvânt format potrivit, pentru că nu este vorba despre o ură personală a bărbatului asupra femeii, ci despre o repulsie față de femei, atunci când vor să iasă din raportul de putere dat. Aceeași repulsie am întâlnit-o și în raporturile față de sclavi. Singurul medicament împotriva acestui efect advers, devenit boală socială mai târziu, e rațiunea, educația în spiritul cunoașterii.
De două-trei sute de ani încoace, a început a se face cu pași mai repezi tranziția de la instrumentul instinctual rudimentar al puterii la cel al rațiunii. Când războaiele s-au rărit, prin secolele XVI-XVII, s-au putut auzi în minți războaiele casnice, raporturile fără sens dintre parteneri, dintre femei și societate.
S-a mocnit până prin secolele XVIII-XIX, când femeile și-au găsit vorbele, afirmându-și nemulțumirea și nevoia de schimbare. Abia în prispa secolul XX au reușit să-și câștige dreptul la vot. Femeile au protestat zeci de ani apoi, și-au deschis lumea și cu cât mai mult au gustat libertatea și-au văzut lipsurile, s-au luptat pentru drepturile lor, pentru raporturi echilibrate în cuplu, pe stradă, la locul de muncă. Feminismul a fost un fenomen echivalent cu cel al școlilor de filosofie ale Greciei antice: o agoră transnațională în care s-a protestat, s-a dezbătut cu efecte în schimbări revoluționare ale societății umane.
Rațiunea ne-a deschis orizontul către mai multe resurse, către un nivel de trai superior, către un cadru social de conviețuire care răspunde mult mai coerent nevoii noastre de siguranță. Binele uman este legat astăzi de rațiune, conflictele cotidiene sunt exprimări rămase în urmă în paradigma puterii normată atunci de religie, cea care fluctua între roluri de părinte protectiv sau abuziv. Asistăm astăzi cum puterea arbitrară naște dictaturi, monștri, cum puterea asistată de rațiune, întru binele comun, naște conducători ai lumii libere, prospere, sigure. Asistăm la mult mai mult decât diferența dintre lumina unui bec și cea a unei lămpi, privim la ecrane sociale OLED în care fiecare led își revendică nevoile. Cred că aceste explicații duc la recomandări pentru o bună conviețuire, la o înțelegere mai corectă a raporturilor și la întrevederea soluțiilor reale în combaterea a ceea ce numim misoginism și a altor abuzuri de putere schimonosite într-o mulțime de prejudecăți.
Abuzatorii sunt resorturi psihologice neadaptate la noua paradigmă a rațiunii, una care slujește mult mai eficient instinctele. De cele mai multe ori dezordinea e în noi și, indiferent dacă e în minte de femeie sau de bărbat, aceleași efecte le produce, cu micile impedimente sau avantaje pe care le aduc specificitățile femeii. Pentru că suntem cu toții oameni.
Suntem animale, să nu uităm. Venim de pe același lung drum, cu bagajul instrumentelor noastre de supraviețuire. Pentru multă vreme, puterea ne-a fost siguranță și slăbiciunea vulnerabilitate. Când rațiunea s-a exteriorizat prin noi și ne-am numit oameni, aceasta a venit cu multe bunătăți, cu adevărate revoluții în nivelul nostru de trai, în relaționare și predicția siguranței noastre, în confortul nostru emoțional.
Rațiunea însă n-a organizat toate lucrurile înspre binele nostru peste noapte, a încercat un lung proces de descâlceală a instinctelor perimate. Ne aflăm în plin proces, deși mereu credem noi, oamenii, că suntem la capătul rezolvărilor. Da, e suficient de curat în unele case, mult mai curat decât a fost, dar mai avem destule de făcut, mai ales pentru omogenizarea celor organizate în cât mai multe case. Linia de dezvoltare a misoginismului e o linie care dezvăluie istoria multor prejudecăți, abuzuri, și e o ocazie de a le încadra în natura umană și a le înțelege ca mecanisme.