Rexpublica nr. 4 (2023)
Când seara se lasă peste Valea Prahovei
Când seara se lasă peste Valea Prahovei
Sau metabolismul
Familiei mele
afectat de diabet
De generații
De glanda tiroida
Inflamată de ghemotoace de păr de pisică,
Cu mâinile bunicului
Cu bătături adânci
De la coarne de mobră
Și roți de cașcaval vândute pe sub mână.
Degete care îmi împleteau parul în spice dimineața.
Metabolismul afectat
De inima care s-a oprit să bată
A femeii care săpa pământul
În comuna de lângă Caracal
Devreme
Mult prea devreme
A lăsat 3 copii să crească
Acoperiți de glod
Vorbind perfectul simplu.
Limbajul vulgar al tatălui meu
Mi se mărește bila când îl aud
Tâmple acoperite de păr alb și riduri mă amenință
Dinții lipsa și cei cariați pe care îi împărțim
Degetele de la picioare care arată la fel
Și călcâiele întărite
Golul din interior
Care a rămas de la un glonț tras pe frontul de Vest
(Sau să fii fost de Est?)
Golul își lărgește marginile săpând ilicit și în carnea mea,
dar fruntea
Înaltă
A rămas mândră.
Când seara se lasă peste Valea Prahovei sau acasă
Unde miroase a capete de pește sângerânde
Ținute câteva ore într-un castron de plastic
Roșu
Și se simte
De parcă de fiecare dată când mă dezbrac
Cineva se uită la mine
Prin gaura cheii
Prin geamuri
Prin crăpăturile din tavan
Cineva căruia îi aud pașii pe dușumea
Și nu cred că acum e moș Crăciun
E foc făcut în sobă și s-ar pârjoli să coboare pe coș
Și căpriorii de pe casă sunt oricum rupți
Si moșu-i bătrân, nu vede pe întuneric.