Rexpublica nr. 5 (2024)
CALLIOPE ŞI COLONIILE DE FLUTURI
Am cunoscut un poem
sincer îndrăgostit de o fiinţă –
ea îl gratula,
el plângea… Atunci,
Calliope şi coloniile de fluturi
Au dezlănţuit turbioane de răspunsuri
Odată cu muza asculţi pierdut
cântecul mierlei
pe creanga mărului din grădină
Te captivează zumzetul albinelor –
un proiect secret de polenizare
şi naşterea discretă a viitorului fruct…
Copila răspundea visătoare:
Când iubeşti
primeşti oropsiţi la masă
şi nu rupi flori pentru morminte
Dar Calliope ştia că iubirea se cântă
în poem se îmbrăţişează şi
se încolăceşte – iederă
privind spre cer
sufletul urcă mai sus,
mai verde
visând himeric apoteoze
(Versus candela arzând
întru lacrima nopţii
îndurerată până sub pământ)
… Viaţa continuă
cu poeme într-o lume neîncepută
printr-un salt
peste groapa de potenţial.
PÂNĂ LA UITARE
Să vindec oare însingurarea la care mă supun
ca într-un ritual,
să-mi rămână doar trădarea neînţeleasă
contextual,
pentru viaţa viitoare…
Am învăţat să aflu misterul universului în
sensul invers de mers al sufletului?
poate…
Poate numai într-un desfăşurător
spre început de sentimente,
afli că iubirea e moneda de schimb
a cuvintelor
suferind o selecţie naturală –
o sublimare, până la rarefiere,
până la uitare de sine.
MONOLOG PE BANDA SPAŢIALĂ
De n-ai fi fost tu, Arheologule,
scormonind pământul sub ani căutând,
n-am fi aflat nicicând urme de glaciaţiuni –
nici sarea lacrimilor din străbuni
sau poemele catacombelor
Cu tine,
aflăm din tainele grotelor,
despre văile izvoarelor vieţilor…
dar nu ştim de fapt încotro ne grăbim
şi nici de unde venim, călători
Însă putem spera să aflăm că,
pe banda cu o singură faţă continuă,
pe care noi oamenii fiinţăm,
când deasupra, când dedesubt,
să aflăm care e viaţa în lumină şi
care-i cea din beznă…
Căci tălpile minţii ne sunt înrădăcinate,
în vecii vecilor,
în acelaşi spaţiu de zbatere liberă a gândurilor.
VISUL DIN VIS
Cred că m-am născut dintr-un vis,
într-o staţie a trenului timp,
am coborât fără voie –
era decis deja
am visat că visez,
am înţeles şi de ce îmi plăcea visul
din care găseam ieşirea,
în timp ce tocmai el mă visa…
predestinat e visu-acesta
care te scoate în afara ta, să poţi
compara povestea
cu visul de-a realitatea.