Rexpublica nr. 3 (2023)
Mesager
Uneori cartea ajunge fără poet,
un tunet prelung vibrează în creier
și lumină fulgerului nu mai despică retina.
Aștepți și numeri secundele depărtării
de locul acela unde fierăstrăul celest
scârțâie în osul pământului.
Toată viața aștepți să se înece
sulița incandescentă în butoiul cu apă,
dar marea îmblânzire vine odată cu ultimul tort
la care altcineva îşi pune o dorinţă,
și nici măsura nu ți-o mai iau,
să-ți construiască spirala de ceară
după câte rafturi au umplut cărțile tale.
Te alegi cu o lumânare de gata, scurtă și dreaptă,
cât cel mai nou poem, una ce seamănă
cu fulgerul rătăcit prin bibliotecile cerului.
Poemul rozei
În țara asta se fumează mult și prost.
Ce păcat că nu avem noi o țară
mică și urâtă, în care să fumăm
fără să ne pese că e tutun
ori mătase de porumb în lapte,
uscat la soare și uitat în buzunare,
Aici, la voi, tutunul are gust de pământ
proaspăt brăzdat de ghearele necuratului.
Ce păcat că nu aveți și voi o țară
cu norișori din fum de tutun
cu aromă de căpşuni,
spuse fumătorul de pipă și oftă,
amintindu-şi cum slobozea încetișor,
pe hornul gurii, aromele suave,
când dorul de femeia lui
era mai tare decât zgura ce-o răzuia
din adâncul pipei sale. Ah, cât ești de departe, spuse.
Pipa lui își schimba culoarea
după anotimp, după cât era de trist
și, uneori, după câți bani avea
în buzunarul de la piept,
Fumătorule, în ţara asta se fumează
cu încrâncenare, voi nu lăsaţi pe mâine
ce puteţi fuma azi. Privește-i
pe nenorociți cum le arde buza, cum
le tremură mâinile scotocind buzunarul
după ultimele fire de tutun. I-auzi cum
cer cu aroganță, dă bă și mie o ţigare
pe când tu ai mereu punga plină.
Facem împreună o figură teribilă.
Ştiu, nu pipa îl face pe om,
dar tu, dragul meu fumător de pipă,
ești un animal rar și peste ceilalți fumători
ai o mândrie nedisimulată
și un exotism, care te face
să uiți uneori cât de departe e femeia ta
și cât ești tu de singur.
S-a făcut noapte şi pipa strălucea
în întuneric de mândrie.
Stăpânul meu are degete lungi
și e singurul fumător de pipă dintre poeți.
Mâine am să înfloresc în amintirea
primului poem în care-am plâns amândoi,
și un trandafir violet își deschise petala
pe mânerul de lemn.
Agenda cu necunoscute
Știi că ești bătrân atunci când
în agendele tale încep morții
sau încap, încă nu am decis cuvântul potrivit.
Poate de aceea, mama a fost doar copil
și de 65 de ani își poartă senectutea
ca pe o bijuterie moștenită.
Între timp, cei plecați s-au adunat
ori s-au înmulțit,
încă nu am aflat operațiunea
din matematica blestemată a morții,
cu ecuațiile ei stranii, pline de cunoscute,
în care doar semnul egalității plutește
înainte de-a se așterne pe ochii cuiva din agenda ta
sau pe ochii mei,
încă nu am decis cum se încheie poemul.