REXPUBLICA

Lucrurile mărunte

Jumătatea lunii Septembrie
ca o vară indiană printr-un oraș de jucărie
unde lucrurile mărunte făuresc încet duminica
iar bucuriile îşi adună singurătăţi
trecute prin aureola de ceață a îngerilor
sosiți dintr-un trecut apropiat
şi așeazaţi pe umerii
unei jeune fille dans le vieux ville
când tăcerea învinge discret
fară martori și fără ritual
sub cerul știut undeva
în inima şi trupul
care a incercat crucile
iernilor ce or să vină

Un tablou fără ramă

Plouă mărunt și parcă suntem
de o mie de ani singuri
într-o stație de benzinărie
la marginea șoselei
ce nimeni nu știe unde se duce
Din reverul hainei garoafa
ne privește cu îngăduință
iar singurătatea ceasornicului de perete
detronează micul imperiu
de întâmplări fericite
ce-l purtam cu noi
ca pe o armă secretă

O lumină străină crește-n vitrine
odată cu lutul din tencuiala pereților
Pe undeva pe aproape se aud
complicatele mecanisme ale veacului
ce împing paletele morilor de vânt
și blânda ironia a multor Sancho Panza
Un tablou fără ramă este seara asta
unde atâtea lucruri
pot fi iubite înainte de a fi

Al doilea crepuscul

Razele soarelui precum ghearele
unui leu ajuns la senectute
se reflectă-n ferestrele acestui oraș portuar
la ore serii hotărâte să se arunce în Adriatică
când pescăruși de aer cald se adună peste campanile

Trupurile preumblă prin alte vârste
departe pe țărm odată cu Emma Bovary
și încrederea ei în oameni
iar al doilea crepuscul ia în primire răspântiile
evadate din releveul unui muzeu
iar fluturii lipiți de geamul ferestrelor
trenurilor de plecare ori întoarcere
sunt frunzele unui nevăzut sicomor

Serenadele lui Schubert

Orașul îmbătrânește cu încetinitorul
sub ploaia măruntă de Octombrie
zidurile încep să apese
și să șoptească „Ego absolvo te‟
când pare că înainte ne stă un șir nesfârșit de zile
pe unerii cărora putem și nu putem
trece greutatea franjurilor de lumină
strecurate printre lamele jaluzelei
la ceasuri ce se tem de istorie și bilanț
ori de cadența stropilor pe bulevarde
ce măresc durata serii
iar rugă și îndepărtare se adună
în strigătul unor nezărite păsări arginti
când devenim așteptarea
ce bântuie printr-un castel al cărților de joc
care zace în dezordine
învăluiți de serenadele lui Schubert

Miraje în miniatură

Flăcările frigului joacă
peste câmpul acoperit cu brumă
în zona periurbană
lângă centrala termolectrică
unde liniile de autobuz se termină
ca tot ce poate amăgi ori amâna
ostenit de griji și teamă
când atribuim inamicului ceea ce
noi înșine am făcut
în dimineața unui superb anotimp
fragmentat de blânda vinovăție
a mirajelor în miniatură sosite si alungate
precum șoimul pe umerii vânătorului
sub liniștea acestei ierni când
albul petelor de zăpadă
sunt virgulele unei lumi
fără asemănare

Prin centrul decrepit al urbei

Orele se destramă dinspre trecut
peste zidurile înălțate deasupra
ruinelor unei colonii grecești
unde ecoul crește
și-n apropiere și-n depărtare
apăsat de gramul de empatie
pe care ți-l produc lucrurile
abandonate brusc
și risipitoarele noastre duminici
prinse între revoluțiile de catifea albastră
ale serilor de iarnă
când de zgomotul făcut de valuri
se aseamănă cu plânsul unei orgi
într-o veche catedrală
prin centrul decrepit al urbei
cu alei ce duc spre mare

Travelling circular

Oricât de târziu are să fie
niciodată va fi prea târziu
să te aștept
când iluziile nu iartă
și pe toate panourile stradale
ţi se pare că stă scris :
„Inima nu poate stăpâni nimic si din acest motiv poate avea totul‟
dincolo de somnul acesta sălbăticit
când speranța se leagă de noi
ca un odgon de corabie
iar tăcerea ambiguă face prozeliți
în orașul- grădină din vestul câmpiei
unde trenurile gonesc în cerc
și plouă până la uitarea de sine a toamnei abia începute
Nimeni nu mai povestește nimic
Locul altei dureri răzbate
printre rănile acestea invincibile
Arborele din centru a devenit o paiață
Acoperișul, căciulă de arlechin
și lucrurile toate în jurul nostru îndrăznesc să călătorească