1.
scenă nouă
actul doi
mai departe el trece
dintr-o lună în alta
fără să le atingă umbra
încălțat de-a-ndăratelea
într-o pereche de amintiri sălbatice
tu mă legeni după ureche
fredonând imprecații celeste
la un acordeon orb
fără să-ți pese de sufletul meu
stricat la marșarier
ce ți se gudură puțin disperat
peste sânii umpluți cu confetti
dintr-un colț de infern nesupravegheat
un cerber analfabet funcțional
citește mantre de duminică
cu majuscule enochiene
și mârâie fericit la pisica regizorului
canapeaua dezacordată de pe fundal
învață din mers marșul funebru
cu partitura pusă de-a-ndoaselea
pe telemeaua mucegăită de capră
nemâncată de la războiul interbelic
de o mie de ani foarte anacronic
scena zece
primul și ultimul act
el ajunge la gaura neagră
și bate la ușă desculț
pe geamul dinspre sud de teatru
intră o iubire goală
aproape moartă căutând
ceva indescifrabil
la o lumânare stinsă
tu mă săruți în garanție
pe schimbătorul de inimi
eu tac spânzurat
de ochiul tău drept
facem dragoste în direct
facem dragoste
facem dragoste
pe grătarul ruginit
aznavour tace subit
asurzitor la boheme
cade cortina
singurul spectator
se renaște singur
trăgându-se de păr
dintr-un vagin renovat
căzut din tavanul
în care ploaia și-a făcut
o arcă de plastic
aplauzele orfane
se bat între ele…
pentru final
2.
citesc un poem foarte alb
fără litere ori împerecheri inutile
câțiva oameni mă privesc triști
cu ochii închiși pe sub patul lui procust
un inorog evadat din mine
galopează debusolat în buiestru
cautând o amintire cu patru buze
în otava câmpiilor elizee
e prima zi de sevraj necondiționat
la care m-ai condamnat fără drept de apel
și patefonul ăsta blestemat din piept
te strigă în buclă hârjâind tabagic
o sole mio
o sole mio
o sole mio
alunec încet încet la apus
în covor pe tavanul vecinei
să-i scriu un ultim poem
fără cuvinte pe sâni
despre tine goală de mine
despre mine plin de adio
nimănui nu-i pasă oricum
de moartea mea intrată în prelungiri
și cui ar trebui?
toți așteaptă fluierul final
în propria nebunie
poate ajungi și tu la priveghi…
3.
mie mi-e frică de fericire
căci atunci când vine
dacă vine
stă atât de puțin
încât nici nu apuc să respir
iar când pleacă
căci mereu e plecată
smulge mereu o bucată
din sufletul meu
și așa deja împărțit
de aceea chiar și atunci
când explodez de fericire
eu mă prefac că sunt trist
pentru ca astfel
fericirea abia venită
să creadă că încă nu a ajuns…
4.
am devenit nedefinit
nu mai știu unde încep eu
sau unde se termină tăcerea
nici oamenii nu mă mai văd
trec nepăsători prin mine
dinspre nimicul lor
către nimicul meu
ca și cum nu aș fi
sau poate tocmai de aceea
arareori doar câte un suflet
negrăbit de renaștere
rupe câte un cuvânt din mine
și îi dă foc să se încălzească
pe reverul eternității
un copil indigo îmi curăță
din când în când Ochiul ruginit
și-mi așază gândurile cronologic
pentru biblioteca akashikă
în rest e liniște iubito
liniștea aceea
care îți sparge timpanele
tu încă nu te-ai născut
te aștept nu-ți face griji…
5.
tu visezi cu Ochiul deschis
fără să ştii că visurile tale
se aşează pe ramuri
pe poteci
pe parbrize
așa ca un abur fermecat
ori un descântec alb
sau un virus vital
miraţi trecătorii nimicului
hulpavi înhaţă gratuit
câte un vis pe jumătate
sau câte unul întreg
îngrămădindu-le în sufletele descusute
tu visezi atât de frumos
încât pe nesimţite
lumea devine mai bună
mai deșteaptă
chiar mai vie decât suportabilul
în pragul unei biserici îngerii
împart veșnicii noi nouțe
și fotografii 3D
cu Dumnezeu pe leagănul raiului
până și politicienii spun adevărul
iar octogenarii joacă șotron
cu nepoții…
dar tu habar nu ai
despre toate acestea
și oricum nici nu ți-ar păsa
tu visezi
doar visezi
iar visurile tale se amestecă
precum frişca pe ciocolată
peste pământ
peste lună
precum bosonul lui higgs
şi cum pot oare eu
exilatul în neființă
să rămân singurul
neîndrăgostit de tine
când toți bărbații lumii
s-au adunat mariachi
sub balconul tău?
6.
ce sunt amintirile
fără oameni?
pot ele supraviețui
în lipsa lor?
de pildă
pot continua
să meargă singure
la piață
la film
la sărut?
probabil vei fi tentată
să spui că nu
nu nu
ce imbecilitate mai e și asta?
nicio amintire nu are plămâni
ochi inimă picioare
să umble așa creanga…
ele nu-i aşa pașnic
coexistă doar împreună
cu omul arondat lor
temporar de karmă
și totuși iubito
excepția confirmă regula
amintirile mele
pot face orice
ele trăiesc demult în locul meu
pe o bucată de pendulă
mai aproape de tac
decât de tic
chiar acum de exemplu
o amintire cu tine
dansează lambada
cu o fotografie a mea…
una tânără
care îți șterge
empatică lacrimile
de dor
eu?
tocmai am trecut
printr-o gaură de vierme
într-un alt viitor…
amintirile tale
sunt bine?
7.
dimineața ești tristă
eu mă mint că încă nu te-ai trezit
cuvintele au mucegăit
în ibricul albastru
îți pun două cești
ninge cu liniște
în ecou
Bach alunecă pe tăceri de violoncel
astă noapte
am dat zăpada de pe inima ta
atât cât am putut
n-am mai dormit
sunt prea treaz să nu îmi pese
fericirea ta să știi că nu-i la mine
am căutat-o în fiecare noapte
după ce ai mi-ai adormit pe pieptul ruinat
nu ți-am spus
nici azi nu o voi face
cafeaua asta are gust de mâine
ieri a avut gust de azi
-amară
ochii ți s-au făcut cubici
de când ai început să mă urăști
îi amestec în ceașcă
sunt încă dulci
tu nu zici nimic
nici eu nu mai știu cine sunt
din zaț la drum de seară
zboară un blestem
deschid geamul
închid geamul
deschid închid
nu se schimbă nimic
suntem anacronici
și ce dacă?
8.
mie inima de minte
mi-a crescut târziu
și nici nu a prea a avut loc
pentru că cealaltă
de iubire
n-a vrut să-i cedeze spațiu
de aceea a început să bată
ce-a vrut ea să bată
îngrămădită pe cant
revoltată cumva
pe situația nemaipomenită
nu au ajuns la nicio înțelegere
căci prima bate numai
în numele tău
iar cea de a doua n-are încă
un motiv întemeiat
fiind total asincrone
am fost obligat să găsesc
o soluție de compromis
pentru că nu pot fi simultan
și în cer și pe pământ
nici cardiologii nu s-au băgat
susținând că e o problemă
de principii insuficient cunoscută
pentru o alegere
astfel inima mea de iubit
am mutat-o la tine definitiv
oricum doar pentru tine bate
iar cealaltă crescută prea târziu
am lăsat-o pe „off”
căci bate degeaba
9.
eu de fapt știu că sunt fericit
numai că fericirea mea
nu e mărimea care trebuie
ea e o fericire atipică și rebelă
care nu se potrivește
pe niciun șablon comunal
ba e prea mică ba e prea mare
ba e prea rotundă ori prea pătrată
pur și simplu nu se poate ansambla
cu nicio altă fericire riverană
de aceea mă prefac nefericit
pentru că nefericirea mea
e perfect compatibilă
cu toate nefericirile inventate
de-a lungul istoriei
când fac pe nefericitul
sunt chiar respectat
mi se dă binețe și oamenii
au încredere în nefericirea mea
dar într-o dimineață de toamnă
desigur tristă
m-am întâlnit cu o fericire pelerină
în căutare de visuri provinciale
ce-mi cădea mănușă de la primă vedere
numai că toți vecinii
preotul și corul bisericii
erau cu ochii pe nefericirea mea
și mâinile mi le țineau ocupate
cu ridicări de pălării și bătutul de cruci
atunci din depărtare doar
am auzit așa ca un ecou stins
cum fericirea aceea mănușă
sutien tanga nirvana gucci
ce-și găsise un vis extravirgin pe izlas
îmi striga din ultimul tren de noapte
„adio nefericitule…”
10.
mi-a crescut o aripă
din umărul drept
ce dacă pare din plastic
pot plana cu ea
până la parter
câteodată
chiar până la statuia ta
ecvestră din centru
mi-e cam greu
s-o ascund sub tricou
iar lumea curioasă
îmi mai smulge uneori
din penele cu miros de catran
chiar ieri un copil m-a tras de zbor
strigând în urma mea:
„uite mamă o jumătate de înger…”
în aceste situații
sunt nevoit să mă înalț
puțin mai sus de pietrele aruncate
pe traiectoria mea
odată chiar m-am prăbușit
lovit de o înjurătură perfect rotundă
nesemnalizată
e adevărat aripa asta a mea
are și un mare defect:
fâlfâie singură după tine
iar în preajma buzelor tale umplute
mă urcă
mai sus decât am acces
de la o vreme însă
nu mai încap la mine în pat
nici în visurile decomandate
nu mai am loc
căci din umărul stâng
perechea aripii
începe să-mi tuleiască bio
Doamne din nebunia mea
te întreb acum preasmerit
Tu ai cumva cu mine
vreun plan neasemuit
sau doar eu m-am smintit?
Lasă un răspuns